Mergeau pe drumul mult prea cunoscut spre casa prietenei lor. Se bucurau de lumina lunii, care era singura sursa de lumina caci strazile satului erau lipsite de felinare. Se bucurau ca norii grosi de dimineata, de cand stateau pe langa lac, disparusera inainte de apusul soarelui. Dar bucuria lucrurilor acestea minore nu se compara cu ingrijorarea ce le polua mintile. Ce ii vor spune Lenorei? Oare ea le va recunoaste? Oare nu cumva se va speria si va intoarce tot satul impotriva lor? Oare le va crede? Oare va accepta sa le ajute? Intrebarile apareau din toate colturile mintii. In sfarsit, au ajuns in fata casei Lenorei. Camera fetei era la etaj si avea vedere spre curtea din spate, nu inspre stada, asa ca gemenele au fost nevoite sa sara gardul ca sa ajunga in partea aceea a casei. Norocul lor ca oamenii in satul respectiv nu erau preocupati cu paza si nu aveau caini imensi sa le patruleze curtea. Lenore locuia intr-o vila cu 2 etaje, destul de mare si foarte ingrijita. In fata geamului ei se inalta un stejar mai batran decat casa. Gemenele se catarasera cu usurinta in copac si au sarit pe acoperisul din fata geamului Lenorei, acoperis de deasupra terasei.
Lenore era o fata cu parul castaniu spre roscat, de varsta lor, care desi avea 20 de ani inca locuia cu mama ei. Defapt, in acel sat, toate fetele locuiau cu parintii pana se maritau. Nu avea prea multi prieteni, din cauza faptului ca oamenii o considerau nebuna si se tineau departe de ea. Adevarul e ca Lenore auzea voci, in mintea ei erau mereu discutii aprinse in contradictoriu. Nu trecea zi in care sa nu-si doreasca sa scape de vocea aceea. Mereu isi da cu parerea gresit, mereu o jigneste, mereu zice numai tampenii, mereu se amuza pe seama prietenilor ei. Uraste atat de mult vocea aceea incat adese ori o injura si din cand in cand, scapa cate o injuratura cu voce tare, astfel ca oamenii din jur au impesia ca le este adresata lor. Gemenele s-au obisnuit cu felul acesta de a fi al Lenorei si nu le deranjeaza cu nimic. Ba chiar o considerau speciala.
In noaptea aceea in care strazile erau patrulate de lumina lunii, in care cerul nu cunostea lumina stelelor, in care liliecii zburau haotic chitaind, Lenore se rasucea pe o parte si pe alta in pat, alergand pe loc, luptandu-se cu ceva invizibil. In visul ei, vocea ce o sacaia mereu avea acum trup si o infatisare aparte. Nu mai era o simpla voce, era o persoana, si o ameninta pe Lenore si o fugarea printr-o padure plina de crengi care nu o lasau sa inainteze. Si s-a blocat intre crengi si nu putea fugi si auzea un sunet ciudat, ca si cum cineva ciocanea in copaci. Sunetul devenea insistent iar ea nu putea iesi de acolo. Intr-un final a deschis ochii si auzea in continuare ciocanitul. Si-a dat seama numaidecat ca cineva batea in geam. Era ciudat si lipsit de logica, dar asta era primul gand din mintea Lenorei. Asa ca a dat draperiile la o parte si a ramas socata sa isi vada acolo vechile prietene…
“Visezi. Esti proasta. Du-te si culca-te la loc.”
“Mai taci odata. Nu ma duc deloc sa ma culc”, asa ca deschise geamul.
- Voi… sun… ce.. cum? “esti o balbaita!” “TACI!”
- Buna Elly. Iti explicam totul imediat, dar lasa-ne sa intram, zise Rachel.
Elly, cum i se adresau fetele, deschise geamul larg si se dadu din calea lor.
- Dar voi sunteti moarte. Voi nu aveti cum sa fiti.. voi.. voi.. cred ca visez. Sau sunt blestemata? Sau ce sunteti?
- Nu tu esti blestemata Elly, ci noi, veni raspunsul din partea Reissei. Mai bine te asezi pe pat, caci urmeaza o poveste lunga.
Pe un birou vechi, sculptat din lemn, cu forme si decoratii frumoase, se afla un pahar cu apa. Elly il lua, bau cateva guri din el, apoi se asezase pe scaunul ce era sculptat in acelasi fel ca si biroul.
In timp ce Reissa ii povestea Lenorei toate cele intamplate, Rachel se foia prin camera studiind cu atentie lucrurile din jur. Camera Lenorei era intunecata, si nu numai din cauza ca lumina serenara nu patrundea pe geam, dar si ziua era intunecata. Cel putin asa si-o amintea Rachel. Asta pentru ca draperiile erau foarte groase iar Lenore statea cu ele trase permanent. Nu era o fana prea mare a luminii soarelui. Era o camera ce amintea de un castel, era amenajata cu gust si toate obiectele de mobilier pareau sculptate. Tapetul era pictat chiar de Lenore. Era o artista desavarsita. Rachel se intreba adesea cum poate Elly sa traiasca cu vocea aceea din capul ei. Cum se poate concentra asupra unei picturi sau a oricarui alt lucru.
- Intr-adevar, nu puteti risca sa va vada lumea de prin zona. V-ati gandit unde aveti de gand sa stati de acum? Intreba Elly.
- Speram sa ne ajuti tu cu asta, spuse Reissa.
Rachel se desparti de tabloul pe care il admira si se alatura discutiei.
- Noi ne-am gandit ca ar fi bine sa plecam din Germania, nu numai din sat. Asa ar fi cel mai sigur.
- Sa stiti ca mi-a venit o idee… “Care e o idee proasta asa ca mai bine taci”. “Taci tu, lipitoare cu râie ce esti.” Am un var de-al 3-lea care locuieste singur intr-un castel din Anglia. Parintii lui au murit de mult iar el a jurat sa nu se insoare niciodata si de aceea sta singur. Nu cred ca i-ar strica putina companie.
- Elly, dar noi nu putem merge sa stam la varul tau pe care nici macar nu-l cunoastem, riposta Reissa.
- Nu veti sta voi la el, zise Elly defensiv. Voi sta eu la el si voi veti sta la mine. Ati prins ideea? Intreba ea facandu-le semn cu ochiul.
- Dar nu se va supara daca apari asa de nicaieri, plus inca 2 prietene care arata de parca ar fi iesit din mormant? Intreba Reissa.
- Stai putin Elly, se adresa Rachel, ce ai de gand sa faci? Ce le vei spune mamei tale? Chiar vrei sa pleci de aici numai de dragul nostru?
- M-am saturat oricum de locul asta, Rachel. M-am saturat de oamenii care ma cred nebuna si de casa asta. Mi-ar face placere sa vin cu voi. Mamei ii voi spune ca plec si cam asta e tot. Defapt, nici nu ii zic, ii las doar bilet. Am 20 de ani si cred ca pot face ce vreau de acum in colo. Cat despre verisorul ala… ei bine am tinut legatura cu el prin scrisori in ultimele luni si m-a invitat de cateva ori sa stau la el, deci nu cred ca va fi o problema. Il voi anunta printr-o scrisoare ca venim.
- Bine Elly, dar cum ajungem noi la Londra?
- Nu-ti face griji Shad, m-am gandit si la asta.
Shad era porecla lui Rachel din copilarie. Rachel tresari la auzul acestui pseudonim pentru ca nu o mai strigase nimeni de mult timp asa.
- M-am gandit de multe ori sa fug de acasa dupa ce ati murit voi, continua Lenore. M-am intrebat de multe ori daca e posibil si daca pot locui in alta parte decat cu mama, asa ca am facut putine cercetari. In satul vecin, am o verisoara cu care tin legatura din copilarie. Ne intelegem destul de bine. Putem merge pe jos pana acolo in noaptea asta, sunt doar cativa kilometri. Vom ajunge acolo in zori asa ca putem merge la ea si sa o rugam sa ne duca in Berlin inca de dimineata. Ajunse in Berlin, vom gasi acolo pe cineva care sa mearga in Anglia si sa ne ia si pe noi. Cred ca am rude si acolo. Eu ma inteleg bine cu rudele mele, fata de cum ma inteleg cu oamenii din sat. Suntem o familie mare si unita.
In timp ce vorbea, Elly se foia prin camera si scotea din dulapuri si sertare tot felul de lucruri care le arunca pe pat. Scoase un rucsac, o hartie facuta sul ce fetele banuira ca ar fi o harta, niste bocanci mai inalti putin de glezna, cu talpa groasa si niste haine pe care le luase in mana si se duse dupa o draperie ca sa se schimbe. Cand termina de vorbid, termina si de imbracat, se indrepta spre birou de unde isi luase un instrument de prins parul. Gemenele stateau pe pat si o urmarisera in tot acest timp.
- Ce ziceti? Mergem?
- Ei bine, nu avem nimic de pierdut daca incercam, zise Rachel.
Lenore lua o foaie de hartie pe care a scris ceva si o lasa pe birou; impacheta cateva lucruri in rucsac, apoi dintr-o cutiuta ciudata lua o suma de bani si iesi pe fereastra. Gemenele o urmara afara din curte si apoi drept inainte spre iesirea din sat.
) te bag in cloroform si te tin acolo
